Campionul din 2005 şi 2006 a surprins pe toată lumea când l-a nominalizat doar pe Schumacher, în vârstă de 42 de ani, ca fiind rivalul său în 2011. "Vor fi cinci campioni mondiali pe pistă şi cel mai periculos dintre ei, pentru mine, va fi întotdeauna Michael. Acum, în ianuarie, dacă ar trebui să numesc o persoană cu care mă voi bate la titlu, voi spune Michael. Este septuplu campion mondial. Nu are nimic de dovedid. A avut un sezon dificil, dar rămâne un campion. Este un pilot de clasă şi dacă maşina va fi bună va fi un candidat serios la titlu", a spus Alonso.
Schumacher, care a terminat pe locul nouă primul sezon de la retragerea din 2006, va fi acompaniat pe grila de start de Alonso şi actualul campion mondial, Sebastia Vettel, de la Red Bull, precum şi de cei doi foşti campioni de la McLaren, Lewis Hamilton şi Jenson Button.
Formula 1 va avea un record de 20 de curse în anul acesta, iar Alonso crede că rezistenţa fizică şi mentală va fi decisivă, mai ales având în vedere restricţiile la teste, pe care şi le-ar fi dorit mai relaxate. "Îmi place că vom avea 20 de curse, îmi place să concurez, dar îmi place să fac şi teste. Agreez cele 20 de curse, dar aş vrea şi mai multe teste. Nu este uşor fără ele şi este nedrept pentru piloţii noi că nu pot efectua mai multe teste conform noului regulament", a mai spus Alonso.