Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Alain Prost a devenit vicecampion la Trofeul Andros, la volanul Daciei Duster

Alain Prost a devenit vicecampion la Trofeul Andros, la volanul Daciei Duster

1 minut de citit Publicat la 10:20 03 Feb 2010 Modificat la 10:20 03 Feb 2010
Alain Prost a devenit vicecampion la Trofeul Andros, la volanul Daciei Duster
Prima participare a Daciei la Trofeul Andros a fost una de succes. Trei victorii de etapă şi locul al doilea în clasamentul general pentru pilotul francez Alain Prost i-au adus Daciei un bilanţ pozitiv în celebra competiţie pe gheaţă, care s-a încheiat pe 31 ianuarie, pe pistele de la Super Besse.

"Ne-am atins obiectivele, chiar dacă în sportul auto putem mereu să fim mai buni. La o primă participare şi cu o maşină complet nouă, am fost o adevărată provocare pentru adversarii perfect rodaţi. Faptul că am terminat pe locul doi un campionat în care ne-am înscris astfel reprezintă un rezultat bun", a declarat Alain Prost, se arată într-un comunicat al Dacia Groupe Renalut remis Antena3.ro.

Pilotul francez spune că i-a lipsit timpul de pregătire pentru a obţine titlul. "Este aproape imposibil să faci teste între două curse. Până la ultima cursă am lucrat ca să înţelegem şi să îmbunătăţim maşina. Vom profita acum de sfârşitul iernii pentru a analiza datele adunate, pentru a testa noile soluţii? Chiar dacă nu s-a luat nicio decizie pentru sezonul următor, dorim să pregătim viitorul", a mai spus Prost, care a obţinut 830 de puncte, cu 30 mai puţine decât ocupantul primului loc, Dayraut.

Alain Prost este de părere că intrarea Daciei în concurs a fost un lucru pozitiv pentru Trofeul Andros, dar şi pentru sportul auto în general. "Dacă o marcă e low cost nu înseamnă că nu poate da dovadă de performanţă şi fiabilitate! Am simţit o atitudine favorabilă atât din partea media, cât şi din partea spectatorilor, fie că erau pasionaţi de sportul auto, fie că nu. Dacia beneficiază de un mare capital de simpatie, întărit de această intrare în competiţie. Din acest punct de vedere, consider că ne-am depăşit cu mult obiectivele", se mai arată în comunicatul Dacia Groupe Renalut.

Antena3.ro

×
Etichete: Dacia Duster
x close