Antena 3 CNN Sport O alergătoare a trișat la un ultramaraton și a luat mașina. Pe ce loc a ieșit sportiva

O alergătoare a trișat la un ultramaraton și a luat mașina. Pe ce loc a ieșit sportiva

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 15:00 19 Apr 2023 Modificat la 15:00 19 Apr 2023
New Project (13)
Sursa foto: Facebook | Joasia Zakrzewski

O sportivă din Scoția fost descalificată de la un ultramaraton după ce datele au arătat că a mers cu mașina pentru a acoperi o parte din traseu. Cu toate că a luat mașina, alergătoarea s-a clasat doar pe locul al treilea.

Datele primite de la sistemul de urmărire utilizat la GB Ultras, o cursă de 80 km între Manchester şi Liverpool, desfăşurată pe 7 aprilie, au demonstrat că Joasia Zakrzewski, care a reprezentat Scoţia la Jocurile Commonwealth-ului de la Glasgow (2014), a folosit o maşină pe o porţiune de 4 km în timpul cursei.

Wayne Drinkwater, directorul cursei, a precizat că a primit informaţia că o alergătoare a dobândit un "un avantaj competitiv nesportiv în timpul unei secţiuni a evenimentului". Astfel, după analizarea datelor sistemului de urmărire, datelor GPX, a declaraţiilor furnizate de echipa care a asigurat desfăşurarea evenimentului, de alţi concurenţi şi chiar de paticipantă, s-a decis descalificarea sportivei scoţiene.

Citește și: Lecţii de viaţă de la o sportivă care a trăit 500 de zile la 70 de metri adâncime, într-o peșteră din Spania: "Rămâi conștient de sentimentele tale" 

Joasia Zakrzewski nu a oferit nici un comentariu public. Un prieten de-al său a spus că sportiva s-a simţit rău şi că a dorit să renunțe la cursă, chiar în noaptea dinaintea evenimentului, potrivit bbc.com.

×
Etichete: Scotia alergatoare
x close