Antena 3 CNN Show Tabloid Un vraci susține că poate să-l facă bine pe Mihai Neșu. Suma uriașă pe care o pariază

Un vraci susține că poate să-l facă bine pe Mihai Neșu. Suma uriașă pe care o pariază

<1 minut de citit Publicat la 11:43 06 Iun 2017 Modificat la 11:43 06 Iun 2017
o_1bhu93r801dh71km3ief1fhlhvm8.jpg

Un vraci promite să-l facă bine pe Mihai Neșu. Stelian Fulga, cel care promite vindecarea miraculoasă a fostului fotbalist, este un terapeut care pretinde că lucrează numai cu produse naturiste, scrie Libertatea.

”Dacă în două luni nu îl pun pe picioare, îi dau 100.000 de euro”, a declarat Fulga.

Stelian Fulga se prezintă ca fiind un specialist școlit în Tibet și mai susține cu aplomb că are leac, înaintea doctorilor din lumea întreagă, pentru boala care îl ține ostatic pe Neșu într-un scaun cu rotile.

Imobilizat din 2011, după fractura cervicală produsă de intervenția involuntară a colegului Alje Schut, la un antrenament al formației Utrecht, și neputându-se deplasa singur, Mihai Neșu se concentrează pe refacere și trage tare pentru fundația căreia îi acordă mare parte din timpul său.

×
Etichete: Mihai Nesu
x close