Antena 3 CNN Show Tabloid Preotul Cristian Pomohaci primește o nouă lovitură. A fost scos de pe lista artiştilor invitaţi la un concert din Bistrița

Preotul Cristian Pomohaci primește o nouă lovitură. A fost scos de pe lista artiştilor invitaţi la un concert din Bistrița

2 minute de citit Publicat la 15:16 29 Iun 2017 Modificat la 15:16 29 Iun 2017
o_1bjpsfbnj1ant1bqn1hloeajnai8.jpg
Foto:Cristian Pomohaci/Facebook

Interpretul de muzică populară Cristian Pomohaci, care este în acelaşi timp şi preot, nu va mai fi invitat în calitate de artist la Târgul Mare al Bistriţei, ce va avea loc în perioada 19-27 august, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, primarul acestui municipiu, Ovidiu Creţu.

Decizia vine ca urmare a acuzaţiilor aduse săptămâna trecută preotului de o publicaţie din Cluj, potrivit cărora Cristian Pomohaci ar fi încercat să corupă sexual un tânăr care la acea dată ar fi fost minor, acuzaţii care sunt anchetate în prezent de poliţişti şi procurori.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, s-a declarat "şocat" de informaţiile făcute publice şi spune că a cerut Centrului municipal de cultură să nu semneze contractul cu Cristian Pomohaci.

"Eu cred că civilizat este să păstrăm o anumită reţinere, dar, pentru orice eventualitate, am cerut Centrului municipal de cultură să nu semneze contractul cu Cristian Pomohaci, având în vedere situaţia delicată în care este. Îmi exprim, pe de o parte, totala surprindere, şocul chiar pe care l-am avut când am citit, părerea de rău că un interpret de muzică populară foarte celebru, un preot este în această situaţie. Sper ca adevărul să nu fie cel pe care l-am auzit, să fie totuşi o greşeală sau, cum se spune, o făcătură. Dar, pentru orice eventualitate, am luat această măsură", a spus Creţu.

Pomohaci ar fi trebuit să urce pe scena Târgului Mare al Bistriţei în data de 21 august, alături de Maria Dragomiroiu.

Întrebat despre suma pe care a cerut-o Cristian Pomohaci pentru a cânta la Bistriţa, edilul a spus că nu cunoaşte acest aspect, dar a adăugat că toate contractele cu artiştii ar fi confidenţiale.

Cristian Pomohaci este originar din judeţul Bistriţa-Năsăud, din comuna Rebrişoara, şi slujeşte ca preot în satul Moşuni din judeţul Mureş.

Preotul din satul Moşuni, Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş pentru racolare de minori în scopuri sexuale, este anchetat de Consistoriul Eparhial din Alba Iulia, care urmează să ia o decizie cu privire la viitorul său în cadrul bisericii, se arată într-o precizare a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, postată pe site-ul Mitropoliei Ardealului.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat luni că a fost sesizat cu privire la unele fapte pe care un preot le-ar fi săvârşit în prezenţa sau asupra unui minor, la câteva zile după ce pe paginile de socializare au circulat o serie de înregistrări audio în care clericul ar ademeni un minor să întreţină relaţii homosexuale cu el.

×
Etichete: Cristian Pomohaci
x close