Elena a povestit, pentru ziarul Ring, la ce incercari grele a supus-o destinul inca de cand avea cativa anisori. “Mama s-a despartit de tata cand eu aveam doar un an. Ne-a crescut singura pe mine si pe cei 3 frati ai mei…Tatal nu ne-a sprijinit deloc, iar de cand aveam 12 ani nu l-am mai vazut niciodata. Pentru a ne ajuta, fratele cel mare a renuntat la scoala si s-a angajat. O duceam greu, foarte greu, erau zile cand nu aveam ce sa mancam si ma multumeam si cu paine uscata”, isi aminteste artista.
Cea mai teribila cumpana a vietii Elenei s-a petrecut pe cand avea numai 8 ani. Era o zi obisnuita, abia se intorsese de la scoala, cand prietena ei cea mai buna a chemat-o afara, la joaca. “Imi aduc aminte ca imi lasase mama o moneda de 100 de bani cu care mi-am cumparat seminte si gume. Atat imi mai aduc aminte… Ca apoi sa ma trezesc dupa 4 saptamani, la reanimare, in perfuzii. Ma pregateau sa ma duca in sala de operatii pentru a-mi amputa piciorul!”, isi aminteste, gatuita de emotie, cantareata. Doar o minune a facut ca ea sa-si revina la timp si astfel sa-si salveze nu doar piciorul, ci si viata!
Mai multe pe Ziarul Ring.