Antena 3 CNN Show Tabloid Monica Lewinsky, dezvăluiri despre scandalul sexual care i-a marcat viața. Cum arată acum fosta amantă a lui Bill Clinton

Monica Lewinsky, dezvăluiri despre scandalul sexual care i-a marcat viața. Cum arată acum fosta amantă a lui Bill Clinton

1 minut de citit Publicat la 16:42 17 Apr 2016 Modificat la 16:42 17 Apr 2016
bill-clinton-356132_960_720.jpg
Foto: pixabay.com

Monica Lewinsky, devenită cunoscută în întreaga lume în anul 1998, odată cu declanşarea celui mai mare scandal sexual din istorie, a vorbit într-un interviu pentru The Guardian despre cât de mult este încă afectată viața ei de acel episod cu Bill Clinton.

La aproape două decenii după episodul în care a fost umilită în văzul întregii lumi, Monica Lewinsky spune că încă nu și-a revenit.

"Încă mă lupt cu o mulțime de traume", a declarat ea pentru The Guardian, "de fiecare dată când mă pun în mâinile altor persoane”.

Monica Lewinsky a afirmat că pentru greșelile pe care le-a făcut a fost judecată la scară largă, mai ales de feministe extrem de vocale.

”În 89 și 99 simțeam că mi se smulge fiecare strat de piele și de identitate”, a mai spus ea.

Deși nu a încercat niciodată să se sinucidă, Monica Lewinsky susține că a fost foarte aproape de a o face. "Cred că unii oameni nu văd sinuciderea ca un sfârșit, ci ca o resetare", a explicat ea.

Scandalul a izbucnit în ianuarie 1998, iar pe 26 ianuarie, într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă, Bill Clinton declara: "Nu am întreţinut relaţii sexuale cu această femeie".

După escaladarea scandalului, în august 1998, odată cu audierea sa în faţa unui juriu, Bill Clinton a fost nevoit să recunoască faptul că relaţia sa cu Monica Lewinsky a fost "nepotrivită".

Foto: Facebook/Monica Lewinsky

×
x close