Vedeta s-a oprit la un moment dat din cântat şi le-a spus spectatorilor că vrea "să discute ceva serios" cu ei.
Aceasta le-a spus fanilor că a făcut-o să plângă ştirea potrivit căreia o feţiţă pakistaneză, Malala Yousafzai, a fost împuşcată în cap de talibani.
"Fetiţa de 14 ani care a fost împuşcată scria pe un blog despre cât de importantă este educaţia pentru ea. Talibanii au oprit autobuzul în care ea se afla şi au împuşcat-o. Înţelegeţi cât de bolnav şi absurd e gestul ăsta?", a spus Madonna.
Cântăreaţa a considerat însă că mesajul său nu este îndeajuns de puternic, aşa că a ales să se dezbrace pe scenă. Când s-a întors cu spatele, publicul a putut vedea numele "Malala" scris pe corpul artistei. "Acest cântec este pentru Malala", a spus Madonna şi a început să cânte "Human Nature".
Comportamentul artistei a stârnit însă reacţii negative pe internet, mai ales din partea unor cetăţeni pakistanezi, care au spus că gestul ei a fost făcut pentru a atrage atenţia asupra propriei persoane.
Malala a fost împuscată de două ori şi este în prezent în spital, starea sa fiind critică.
În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".