Antena 3 CNN Show Tabloid Laurette rupe tăcerea despre relaţia cu Ţiriac

Laurette rupe tăcerea despre relaţia cu Ţiriac

<1 minut de citit Publicat la 13:09 13 Dec 2016 Modificat la 13:09 13 Dec 2016
Laurette rupe tăcerea despre relaţia cu Ţiriac

Din vara aceasta, de când Laurette (32 de ani) a fost surprinsă în compania lui Ion Ţiriac (77 de ani), pe plaja din Mamaia, a curs multă cerneală despre relația lor misterioasă. Mai ales că, de atunci, mulatra e și mai atentă la felul în care arată, scrie click.ro.

"Da, mi-am făcut unele intervenții de înfrumusețare, dar pentru mine, nu pentru că așa vrea Țiriac, cum se tot spune. Cu implanturile pe care mi le-am pus acum două luni mă simt foarte bine, chiar am fost la control şi e totul ok. Acum mi-am făcut și unele schimbări la podoaba capilară. Mi-am adăugat niște extensii, mi-am schimbat nuanța părului, de la negru foarte închis, l-am mai deschis cu două tonuri. M-a costat cam 1.000 de euro. A fost un an mai dificil pentru mine și acum mi-am  mai revenit, mi-am găsit liniștea sufletească pe care o căutam de ceva vreme", a spus Laurette pentru Click!, referindu-se la problemele pe care le-a avut cu Mihai, tatăl fiicei ei, Serena. Recent, mulatra şi-a etalat noul look la un eveniment monden, organizat la Palatul Bragadiru. Ne-au atras atenţia însă şi picioarele ei, extrem de chinuite în pantofii cu toc cui.

×
Etichete: laurette
x close