Antena 3 CNN Show Tabloid Cum arată Romică Țociu după ce a renunțat la mustață  

Cum arată Romică Țociu după ce a renunțat la mustață  

<1 minut de citit Publicat la 11:33 07 Sep 2018 Modificat la 11:33 07 Sep 2018
Cum arată Romică Țociu după ce a renunțat la mustață  

Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 20.00, în prima ediție “Te cunosc de undeva!” a celui de-al 13-lea sezon, Romică Țociu se va transforma în celebra interpretă de muzică lăutărească Romica Puceanu. Pentru acest rol, Romică a renunțat, pentru prima oară, la deja celebra sa mustață. Colegul său, Jean de la Craiova, a făcut oficiile, în camera transformărilor, în ciuda vociferărilor acestuia.

Ca să-i îndulcească pierderea, Gabriela Crețan, care conduce echipa de machiaje speciale a show-ului, i-a dăruit lui Romică o mustață din păr natural, realizată de ea și frumos ambalată într-o cutie sub formă de inimioară.

Pentru rolul de sâmbăta aceasta, Romică Țociu va purta o perucă bogată, dar și bureți groși de câțiva zeci de centimetri pe sub haine, din cauza cărora a cam suferit de cald pe tot parcursul zilei de filmare.

Ce povestește Romică Țociu despre Romica Puceanu, dar și cum vor aprecia jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan transformarea acestuia, telespectatorii Antenei 1 vor afla mâine, 8 septembrie, de la ora 20.00, în prima ediție “Te cunosc de undeva!” a celui de-al 13-lea sezon.

 

 

 

 

 

 

 

×
Etichete: mustata
x close