Șoferul lui Cristian Boureanu, arestat la domiciliu pentru ultraj, a declarat anchetatorilor că fostul deputat a devenit agresiv în momentul in care mașina a fost oprită de polițiști pentru controlul actelor, a început să țipe la agenți și să le arate semne obscene, se arata in referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a lui Boureanu, scrie stirilekanald.ro.
Potrivit sursei citate, comportamentul agresiv al lui Boureanu este "evident" in timpul incidentului. "(...) Din inregistrarile atasate la dosar, exista suspiciunea ca a exercitat acte de violenta si amenintare asupra logodnicei sale, numita Laura Dinca, asa cum reiese din inregistrarile video. Este de remarcat limbajul agresiv al inculpatului la adresa logodnicei sale, in acelasi sens cu cel folosit la adresa politistilor, Boureanu Cristian Alexandru spunandu-i acesteia: "... iti sparg dintii din gura!", "da-mi telefonul, in p... ma-tii!", "Vino ca te omor, treci in spate si filmeaza!" sau "Daca mai scoti un cuvant iti sparg dintii din gura!", se arata in documentul citat.
De asemenea, Boureanu foloseste un limbaj agresiv si cu politistul, caruia ii spune: "Esti prost rau!" si "Jur ca-ti pierzi pensia!", potrivit referatului procurorilor.