Anda Adam trece printr-o perioadă dificilă şi urmează să ajungă pe mâna medicului.
Se pare că accidentarea suferită la genunchi este una destul de serioasă, iar cântăreaţa trebuie să se opereze.
Anunţul a fost făcut chiar de ea pe Instagram, acolo unde şi-a înştiinţat prietenii virtuali că trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, scrie spynews.ro.
"Dragi prieteni, din nefericire trebuie să mă operez de urgență! Situația genunchiului meu este mai complicată, am o ruptură acută de ligament și trebuie înlocuit! Mâine dimineață întru pe mâinile domnului doctor Filipescu și sper să îmi revin cât mai repede! Doamne ajută!", a scris Anda Adam pe Instagram.