Antena 3 CNN Show Showbiz Yoko Ono îi dă în judecată pe producătorii documentarului ?Expelled: No intelligence allowed?

Yoko Ono îi dă în judecată pe producătorii documentarului ?Expelled: No intelligence allowed?

1 minut de citit Publicat la 15:03 24 Apr 2008 Modificat la 15:03 24 Apr 2008
Yoko Ono îi dă în judecată pe producătorii documentarului ?Expelled: No intelligence allowed?
Yoko Ono îi dă în judecată pe producătorii unui documentar pentru că au folosit imaginea lui John Lennon fără permisiunea ei. Văduva membrului formaţiei Beatles şi fii acestuia, Sean şi Julian au intentat proces împotriva producătorilor documentarului „Expelled: No intelligence allowed.”

Procesul va avea loc într-o instanţă din Manhattan. Ono a declarat că filmul a sugerat faptul că ea şi-ar fi dat acordul pentru folosirea sunetului, ceea ce a condus la acuzaţii că ea ar trăda în acest fel imaginea fostului ei soţ.

Oficialii Premise Media, compania care a realizat documentarul ce pune la îndoială teoria evoluţiei a lui Darwin, au declarat că clipul a fost folosit în mod legal. Filmul se află pe poziţia a zecea în Box Office-ul Americii de Nord, cu încasări de 3 milioane de doalari în primul week-end în care a rulat în cinematografe.

„Bloggerii au acuzat-o imediat pe doamna Lenon că a trădat imaginea soţului”, se arată în plângerea oficială adresată curţii din Manhattan. Producătorii nu au cerut pemisiunea folosirii clipului cu pricina pentru că ştiau că nu o vor primi sau poate pentru că nu vroiau să plătească pentru drepturile de difuzare, se mai precizează în plângere.

Premise Media a precizat că au folosit doar „o foarte mică parte a cântecului.” „”Comentatorii de ştiri şi cei care produc documentare folosesc în mod frecvent materiale, aşa cum am procedat şi noi”, se arată în declaraţia oficială a Premise Media.

Potrivit BBC, prin acţionarea în instanţă se încearcă oprirea distribuirii şi promovării filmului de către companiile Premise Media, C&S Production LP şi Rocky Mountain Pictures. Ono, Sean şi Julian Lennon au cerut, de asemenea, şi despăgubiri băneşti.

Antena3.ro

×
x close