Oana Lis a avut parte de momente dificile. Vedetei i s-a făcut rău, iar pastilele pe care le-a luat nu au ajutat-o deloc. Dimpotrivă.
"Nu mă simt bine, am fost de două ori la spital săptămâna asta. Am fost aproape la un pas de moarte. Nu am mâncat nimic săptămâna asta. Am crescut la ţară, mergeam la câmp, dar nu aveam asemenea probleme. Acum, când am fost în spital, am aflat că sunt alergică la un antibiotic. Medicii mi-au zis că am avut un alergen foarte puternic în mine. Am grijă ce mănânc, dar a fost groaznic, pentru că m-a luat noaptea, în somn. Am simţit aşa, cu lumina stinsă, că mă umflam. Am mers la spital în papuci, pentru că mi s-a umflat tot corpul. Cred că dacă eram undeva la ţară nu mai trăiam. M-au certat medicii că nu m-am dus la timp. Am văzut că mi-au apărut nişte bubiţe, am ţinut un regim, am luat nişte pastile, dar a fost mai grav şi mai rău mi-a făcut. A fost urgenţă medicală, puteam să mor în somn. Nu mi se mai oxigena creierul, nu mai eram om. A fost cumplit, l-am terorizat pe Viorel, nici nu ştia ce să-mi facă. El nu a consumat acelaşi produs, dar astăzi, stând de vorbă cu un prieten, mi-am dat seama că a fost de ciocolată, cred că a fost expirată. Este o ciocolată de casă şi mi-e teamă să nu mănânce vreun copil. Tortul meu, de la ziua mea, a fost cu ciocolată şi cu zmeură şi n-am păţit nimic. Am ţinut regim şi nu mi-a trecut", a relatat Oana Lis.