Tuncay Ozturk, terapeutul turc cu care Andreea Marin este în divorț, spune că s-a arătat amuzat de faptul că presa ”l-a acuzat” că a decorat bradul de Crăciun, în ciuda religiei sale, și precizează că religia lui îl îndeamnă la ”respect, iubire şi toleranță”.
”Crăciun fericit, România!
Chiar amuzant, presa m-a acuzat pe motiv că am decorat bradul de Crăciun în ciuda religiei mele. Aşadar, îmi recunosc vina, că de 3 ani fac această crimă, aici. Nu ştiu totuşi cu ce fel de religie m-au asociat dar eu nu aparțin cu aceea despre care au menționat. Religia mea ne îndeamnă să arătăm respect, iubire şi toleranță. Atâta timp cât trăiesc în România, o să respect tradițiile ca atare şi o să mă implic în aceste sărbători. 80% din echipa noastră este de naționalitate română dar chiar şi dacă era vorba de 1%, tot tratam ca atare şi împodobeam bradul.
Nu de asta avem nevoie în ziua de astăzi; respect, toleranță şi iubire?
"Ascultă cu urechile toleranței, priveşte prin ochii compasiunii, vorbeşte prin limbajul iubirii" Rumi”, a scris Tuncay Ozturk, sâmbătă, pe Facebook.
Andreea Marin şi Tuncay Ozturk s-au cunoscut în Turcia. În 2013 s-au căsătorit, iar soţul ei a decis să îşi părăsească ţara natală, de dragul ”zânei surprizelor”.