Trupa Franz Ferdinand, care a preluat numele arhiducelui al Austriei, s-a format în Glasgow, Scoţia, în 2002. Trupa este formată în prezent din Alex Kapranos (voce, chitară), Bob Hardy (chitară bass), Nick McCarthy (chitară armonică, clape, voce secundară) şi Paul Thomson (tobe, percuţie, voce secundară).
Primul succes al grupului Franz Ferdinand a venit odată cu single-ul "Take me out", extras de pe albumul omonim de debut, lansat în 2004. Piesa a devenit rapid un hit, ajungând pe primele locuri în clasamentele din întreaga lume. Cel de-al doilea material discografic, "You Could Have It So Much Better", s-a bucurat de şi mai mult succes, fapt dovedit de instalarea acestuia pe prima poziţie în topurile din Marea Britanie.
Începând de joi, 22 ianuarie, au fost puse în vânzare biletele pentru o singură zi de festival, atât pentru "Ziua Zero", cât şi pentru cele trei zile de B'estfest, urmând ca de marţi, 27 ianuarie, acestea să fie disponibile şi în magazinele Diverta. Acestea vor fi disponibile la următoarele preţuri: 110 lei, pâna la data de 1 aprilie, 130 lei, în perioada 2 aprilie - 30 iunie, 150 lei, pe durata festivalului şi la intrarea la eveniment.
De asemenea, abonamentele de trei zile, valabile pentru 2, 3 şi 4 iulie, sunt disponibile doar în pre-sale şi costă 270 lei, iar biletele pentru B'estfest Aftershock sunt disponibile în două categorii de preţ, în funcţie de poziţia faţă de scenă: 100 lei şi 150 lei (zona A, din faţa scenei).
Antena3.ro