Raportul final al autopsiei lui Michael Jackson va dovedi că artisul a fost ucis, susţin surse apropiate anchetei, citate de site-ul TMZ.com. Raportul va fi publicat săptămâna viitoare, după finalizarea analizelor toxicologice, dar medicii legişti au exclus deja orice altă cauză. Poliţiştii caută acum ?dovezi care să arate că doctorul Conrad Murray a comis delictul de omucidere?, potrivit unui mandat de percheziţie citat tot de TMZ. Mandatul vorbeşte despre un spaţiu de depozitare închiriat de medic, de unde ar fi fost retrase materiale chiar în ziua morţii lui Michael.
Ştirea că decesul artistului este tratat ca o omucidere nu l-a mirat de loc pe vechiul său prieten, magicianul Uri Geller. Acesta povesteşte că a încercat, în zadar, să-l convingă pe Michael să renunţe la medicamente, dar nu a reuşit, deoarece aproape nimeni, dintre cei din jur, nu l-a susţinut.
?Nu l-am văzut niciodată pe Michael luând medicamente, dar, cu tristeţe, am văzut efectele lor tragice. Cred că sunt singurul om, afară de tatăl său, care a ţipat la Michael. Şi am ţipat, i-am spus "Michael, o să mori, o să te sinucizi dacă nu te opreşti". Nimeni altcineva n-a făcut la fel şi de aceea sunt atât de supărat. Cum de, după atâţia ani, după atât de mulţi ani nimeni nu i-a spus "nu". Oamenii din jurul lui, cei mai mulţi, nu puteau să-i spună "nu", a declarat acesta.
Geller a anunţat un documentar, cu imagini inedite, despre regretatul său prieten.
Antena 3