Stilistul Marian Dârţă se afundă şi mai mult în mocirlă. După ce numele lui a fost asociat cu o reţea de pedofili ce abuza adolescenţi instituţionalizaţi, acum scandalul ia amploare. Au apărut inclusiv înregistrările în care Dârţă se află la o petrecere alături de Naomi şi de mai mulţi minori.
Cel care întreţine atmosfera este chiar preşedintele unei organizaţii a tinerilor orfani din România.
Imaginile în care apare Dârţă nu sunt singura dovadă. O veche cunoştinţă rupe şi ea tăcerea. I-a făcut avansuri fiului său, când avea doar 10 ani.
Cât despre petrecere, adolescenţii instituţionalizaţi fuseseră invitaţi acolo de Mişu Niculae, fost angajat la Protecţia Copilului, chiar la ziua şoferului lui Dârţă. "Cărniţă proaspătă", era codul folosit, când minorii erau duşi de Mişu la petreceri în lumea mondenă.
Primul adolescent care apare în înregistrare e uşor timid. Îşi frânge mâinile, stă cu capul plecat şi ascultă discuţiile fără perdea ale adulţilor. În stânga sa e un alt adult care-l ţine de după umăr. În dreapta, Naomi.
Distracţia e mare. În timp ce Naomi încearcă să-l intervieveze pe sărbătorit, băiatul în ale cărui braţe stă pare să nu se simtă deloc bine.
La un moment dat, Dârţă îşi pune un batic pe cap şi stârneşe hohote de râs.
Ultimele două filme îl scot în prim-plan pe Marius Iulian Uşurelu. Preşedintele Organizaţiei Tinerilor Orfani din România pare să nu le reprezinte deloc interesele.
Uşurelu s-a distrat la aceeaşi petrecere cu Mişu Niculae, arestat săptămâna trecută pentru act sexual cu un minor. Din declaraţiile lui, de atunci, părea să ştie ce se petrece.
Acum, pe toţi îi aşteaptă Mişu, dacă se va dovedi că au întreţinut relaţii sexuale cu minori.
Observator