Antena 3 CNN Show Showbiz Stevie Wonder şi Christina Aguilera au cântat la înmormântarea cântăreţei Etta James

Stevie Wonder şi Christina Aguilera au cântat la înmormântarea cântăreţei Etta James

1 minut de citit Publicat la 19:30 29 Ian 2012 Modificat la 19:30 29 Ian 2012
Stevie Wonder şi Christina Aguilera au cântat la înmormântarea cântăreţei Etta James
Foto: newsone.com

Cântăreaţa Etta James, una dintre figurile cheie ale începuturilor rock'n'roll-ului, care a murit pe 20 ianuarie, la vârsta de 73 de ani, a fost înmormântată sâmbătă. În cadrul ceremoniei, starurile Stevie Wonder şi Christina Aguilera au susţinut scurte recitaluri în memoria celebrei artiste americane, informează latimes.com.
   
Christina Aguilera a interpretat o versiune a melodiei "At Last", cea mai celebră piesă a cântăreţei Etta James. Stevie Wonder a cântat piesa "Shelter From the Rain", acompaniat la orgă, dar şi o versiune a cappella a piesei "The Lord's Prayer".

Sute de persoane au participat la ceremonia organizată în memoria legendei R&B, la o biserică din Los Angeles.
   
Cântăreaţa Etta James, celebră pentru hitul "At Last", a murit în 20 ianuarie, la vârsta de 73 de ani, din cauza complicaţiilor provocate de leucemia de care suferea.

În anii 1960, James a semnat cu legendara casă de discuri Chess Records din Chicago şi a lansat piese ca "At Last" şi "Trust in Me", dar şi "Something's Got a Hold of Me". De-a lungul deceniilor, James a avut peste 30 de single-uri în topurile R&B şi a devenit un punct de referinţă pentru cântăreţi precum Janis Joplin şi Tina Turner. A fost recompensată cu patru premii Grammy - printre care şi unul pentru întreaga carieră - şi 17 Blues Music Awards. A fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame în 1993, în Blues Hall of Fame în 2001 şi de două ori în Grammy Hall of Fame - în 1999 şi în 2008.
   
În 2009, Beyonce Knowles a interpretat cântecul "At Last" la începutul balului organizat cu ocazia ceremoniei de investire în funcţie a preşedintelui american Barack Obama.

×
x close