Antena 3 CNN Show Showbiz Solistul trupei AC/DC critică discursurile vedetelor despre caritate

Solistul trupei AC/DC critică discursurile vedetelor despre caritate

Solistul trupei AC/DC critică discursurile vedetelor despre caritate
03 Feb 2010   •   18:28

Solistul trupei rock australiene AC/DC, Brian Johnson, le-a cerut starurilor rock din întreaga lume să nu mai ţină discursuri despre caritate în timpul concertelor, relatează Reuters.

"Eu nu mă apuc să le spun tuturor că trebuie să doneze bani, pentru că nu toată lumea îşi permite să facă acest lucru", a spus Brian Johnson. El a acordat un interviu publicaţiei australiene The Daily Telegraph în care a declarat că cei care vin la concerte nu-şi doresc ca personalităţi precum Bono sau Bob Geldof să vină pe scenă şi să le ceară oamenilor să se gândească la copiii din lumea a treia care nu au ce mânca.

Trupa lui Brian Johnson a primit acum câteva zile primul premiu Grammy din cariera de peste 37 de ani. "War Machine" a fost premiată la categoria "cea mai bună piesă hard rock".


"Pe vremea când eram doar un muncitor, nu voiam să merg la un concert ca să aud un nenorocit care îmi vorbeşte de sus şi îmi transmite că ar trebui să mă gândesc la nişte copii din Africa", a mai spus muzicianul australian.

El consideră că actele de caritate sunt un lucru bun însă nu trebuie făcute ?la o televiziune ca să le vadă toată lumea?.

AC/DC va susţine un concert şi în România, în data de 16 mai, la Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Săptămâna viitoare AC/DC va porni din nou în primul turneu al trupei din ultimii nouă ani, pentru promovarea albumului ?Black Ice?.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: AC/DC
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close