În prezent însă, Zina Dumitrescu își trăiește bătrânețea într-u azil de bătrâni, iar toată agoniseala sa de-i viață s-a cam dus pe ”apa sâmbetei”, scrie Libertatea.
Ea nu a luat cu ea, în căminul de lux unde se află acum nici măcar o blană sau o bijuterie, din numeroasele pe care le avea, dar pe care, potrivit mărturisirilor apropiaților, fiul său le-a vândut deja. Directorul azilului unde se află aceasta, Ioan Cassian, recunoaște că fosta creatoare nu mai are absolut nimic.
”În casă nu mai are nimic, nici blănuri, nici bijuterii, nici bani. Practic, tot ce a câștigat, ea cam în asta a investit. Acum primește haine de la o prietenă din Germania”, a mărturisit acesta.