Antena 3 CNN Show Showbiz Record de premii pentru un miniserial: John Adams a primit 13 trofee Emmy

Record de premii pentru un miniserial: John Adams a primit 13 trofee Emmy

<1 minut de citit Publicat la 12:28 22 Sep 2008 Modificat la 12:28 22 Sep 2008
Record de premii pentru un miniserial: John Adams a primit 13 trofee Emmy
Miniserialul John Adams a stabilit un record la gala premiilor Emmy din Los Angeles, primind 13 premii, în urma a 23 de nominalizări. Ceilalţi mari câştigători au fost serialul de comedie 30 Rock şi drama Mad Men. Considerate echivalentul de televiziune al Oscarurilor, premiile Emmy au ajuns aseară la cea de-a 60-a ediţie.

La categoria comedie, 30 Rock a dominat premiile Emmy, câştigând patru trofee, inclusiv pentru cel mai bun serial. Starurile serialului, Alec Baldwin şi Tina Fey, au plecat acasă cu premiile pentru cel mai bun actor/actriţă, în timp ce Fey a câştigat şi premiul pentru scenariu de comedie. „Suntem foarte recunoscători pentru că suntem din nou aici şi pentru că am supravieţuit celui de-al treilea sezon al serialului”, a declarat Fey, în timp ce Baldwin a adăugat: „Aceasta este cea mai tare slujbă pe care am avut-o în viaţa mea”.

Drama John Adams, despre al doilea preşedinte al Statelor Unite, a adus trofee pentru Paul Giamatti şi Laura Linney, luând totodată cele mai multe premii ale nopţii, cinci. În total, miniserialul a câştigat 13 premii Emmy, dintre care opt au fost cucerite cu o săptămână înainte, la premiile Emmy pentru Artă Creativă.

Antena3.ro
 

×
x close