Preotul care a târât Biserică Ortodoxă Română în cel mai mare scandal din ultima perioadă, presărat cu acuzaţii de pedofilie, are lipici la belele, scrie spynews.ro.
Cristian Pomohaci a fost obligat să dea cu subsemnatul într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Gorj, în care Fiscul şi două societăţi comerciale au solicitat executarea unor datornici, printre pârâţi numărându-se şi el.
Sentinţa a fost dată încă de la primul termen, aşa că Pomohaci a fost nevoit să achite datoriile.
În prezent, Pomohaci are pe rol mai multe dosare, în care are calitatea de reclamant şi solicită anularea unor amenzi primite de poliţişti, la regimul rutier.