Antena 3 CNN Show Showbiz Premiile Oscar ? Cea de-a 81-a ediţie. Vedeţi nominalizările Antena3.ro (VIDEO)

Premiile Oscar ? Cea de-a 81-a ediţie. Vedeţi nominalizările Antena3.ro (VIDEO)

4 minute de citit Publicat la 05:31 22 Ian 2009 Modificat la 05:31 22 Ian 2009
Premiile Oscar ? Cea de-a 81-a ediţie. Vedeţi nominalizările Antena3.ro (VIDEO)
Premiile Academiei Americane de film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar şi ajunse la cea de-a 81-a ediţie, vor fi decernate în acest an pe 22 februarie, însă acum, cu o lună înaintea galei de la Kodak Theatre, a venit timpul să aflăm care sunt nominalizările din 2009.
Acestea sunt deobicei făcute publice într-o zi de marţi, cu aproximativ patru săptămâni înainte de ceremonia decernării premiilor, însă, în 2009, acea zi de marţi a coincis cu ziua investiturii lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al SUA, astfel că anunţul nominalizărilor a fost mutat pentru ziua de joi, 22 ianuarie.
Până să aflăm însă aceste nominalizări, Antena3.ro trece în revistă o parte dintre favoriţii care s-au conturat până în acest moment.
Globurile de Aur au fost adjudecate în acest an de ?Slumdog Millionaire?, Mickey Rourke, Heath Ledger şi Kate Winslet, însă Premiile Academiei sunt o cu totul altă poveste. Totuşi, de la debutul Globurilor de Aur în ianuarie 1943, 44 dintre cele 65 de filme câştigătoare la categoriile ?Cel mai bun film dramă? sau ?Cel mai bun film musical/comedie? au câştigat ulterior şi Oscarul.
Milionar de mahala, posibil câştigător de Oscar
În ultimii patru ani, marele câştigător al celor două ceremonii a fost diferit, dar ?Slumdog Millionaire? are toate şansele să întrerupă această serie. După ce a câştigat ?Globul de Aur?, dar şi ?Critics Choice Award?, acest film în regia lui Danny Boyle şi Loveleen Tandan se îndreaptă spre o ?triplă?. Filmul prezintă povestea uluitoare a unui puştan sărac din Mumbai care ajunge la concursul ?Vrei să fii miliardar?? şi se află în faţa întrebării finale. Cum şi de ce a ajuns acolo, ?unde nici măcar un doctor sau avocat nu ar fi în stare?, aflăm printr-o serie de întâmplări dramatice, cu nuanţe de romantism, din copilăria lui Jamal Malik (Dev Patel). Prestaţia tinerilor actori este impresionantă, mai ales că unii dintre ei se află la prima astfel de experienţă, iar realitatea expusă în film ne duce cu gândul la ?City of Gods? (Oraşul Zeilor) sau ?Tstotsi?. Coloana sonoră a filmului constituie un alt plus pentru acest film.
Brangelina vs Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet
La concurenţă cu ?Slumdog Millionaire? vine ?The Curios Case of Benjamin Button?, o dramă de trei ore care îl are ca actor principal pe Brad Pitt, un om care s-a născut bătrân şi întinereşte pe zi ce trece. Cate Blanchett şi Tilda Swinton iau şi ele parte la această poveste stranie, considerată de unii prea lungă, dar extraordinar montată pentru e reda atmosfera anilor ?20, ?30 şi ?40.
Cealaltă jumătate a cuplului Brangelina, Angelina Jolie, s-ar putea afla şi ea printre câştigătorii Oscarurilor, filmul ?Changeling?, în regia lui Clint Eastwood, fiind apreciat de cinefili. Inspirat după povestea reală a unui copil care revine acasă după ce a fost răpit, filmul prezintă povestea unei femei puternice, Christine Collins, care suspectează că băiatul ei nu mai este acelaşi. Oare va avea acelaşi succes ca precedenta poveste a unei femei puternice, Hilary Swank, redată de Clint Eastwood în ?Million Dollar Baby??
Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet s-au reunit pentru prima oară de la scufundarea Titanicului şi încearcă să repete succesul cu filmul ?Revolutionary Road?, în regia lui Sam Mendes. Au trebuit să treacă mai mult de 40 de ani pentru ca nuvela lui Richard Yates să fie ecranizată, iar Kate Winslet a reuşit deja să obţină un ?Glob de aur? pentru reprezentaţia ei.
Un alt film de luat în seamă este ?Milk?, în regia lui Gus Van Sant. Sean Penn joacă aici rolul lui Harvey Milk, primul homosexual declarat care a fost ales într-o funcţie publică, în California, şi care a fost ulterior asasinat în 1978.
La categoria animaţie, ?Wall-E? pare să fie deja câştigător, nu doar nominalizat, concurentul ?Bolt? neridicându-se la standardul roboţelului. Mai mult, ?Wall-E? are ocazia să devină primul film animat de la ?Frumoasa şi Bestia? care să fie nominalizat şi la categoria ?Cel mai bun film?.
Mickey Rourke intră în ring cu Sean Penn şi Clint Eastwood
La categoria ?Cel mai bun actor într-un rol principal?, Brad Pitt are concurenţă serioasă. Mickey Rourke, care deja i-a suflat ?Globul de Aur? lui Pitt, joacă rolul unui luptător trecut de prima tinereţe (The Wrestler), care îşi duce zilele muncind la un magazin, în timpul săptămânii, şi luptându-se cu veteranii sportului în zilele de weekend.
?Milk? oferă publicului tot ce îşi poate dori: un actor normal jucând rolul unui homosexual, o dramă reală, un sfârşit tragic şi costume fabuloase ale anilor ?70. Sean Penn, care a câştigat premiul ?Critics Choice?, intră bine în rol şi oferă o prestaţie încântătoare, foarte diferită de tot ceea ce a făcut el până în prezent.
Frank Langella este o legendă pe Broadway, cu trei premii Tony câştigate, şi doreşte să devină o legendă şi la Hollywood, prin prestaţia lui în filmul ?Frost/Nixon?.
Rourke, Langella, Penn, DiCaprio şi Pitt sunt principalii favoriţi pentru una dintre cele mai previzibile categorii a anului, însă Clint Eastwood ar putea fura o nominalizare la cei 81 de ani ai săi, pentru rolul din ?Gran Torino?, ultimul său rol, conform declaraţiilor.
În plan secund
Kate Winslet poate pleca acasă cu premiul pentru ?Cea mai bună actriţă în rol principal?, însă Meryl Streep, care are 14 nominalizări şi 2 victorii până acum la premiile Oscar, şi-ar mai putea adăuga în CV un triumf, pentru personajul cu accent de Bronx din filmul ?Doubt?
Penelope Cruz (Vicky Cristina Barcelona) şi Marisa Tomei (The Wrestler) se duelează la categoria ?Cea mai bună actriţă într-un rol secundar?, pe când la categoria masculină Heath Ledger, Joker în ?The Dark Knight?, este favoritul principal pentru victorie, mai ales după succesul la ?Globurile de Aur? şi ?Critics Choice Awards?.
Cornel Preda, Antena3.ro
Clipuri de prezentare ale filmelor menţionate în text
Slumdog Millionaire

The Curious Case of Benjamin Button

Changeling

Revolutionary Road

Milk

Wall-E

Bolt

The Wrestler

Frost/Nixon

Gran Torino

Doubt

Vicky Cristina Barcelona

The Dark Knight

×
x close