În aşteptarea decernării premiilor, Antena3.ro trece în revistă câţiva dintre marii favoriţi din acest an, de la filmul ?The Curious Case of Benjamin Button?, nominalizat de 13 ori, până la actorul Mickey Rourke, renăscut din propria-i cenuşă.
Milionari de mahala, viitori câştigători de Oscar
Desigur, filmul despre care toată lumea vorbeşte şi la care toată lumea se aşteaptă să plece acasă cu marele premiu este lungmetrajul ?Slumdog Millionaire?, câştigător deja al ?Globului de Aur?, ?Critics Choice Awards? şi ?Premiului Academiei Britanice de Film? (BAFTA). Acest film în regia lui Danny Boyle şi Loveleen Tandan prezintă povestea uluitoare a unui puştan sărac din Mumbai care ajunge la concursul ?Vrei să fii miliardar?? şi se află în faţa întrebării finale. Cum şi de ce a ajuns acolo, ?unde nici măcar un doctor sau avocat nu ar fi în stare?, aflăm printr-o serie de întâmplări dramatice, cu nuanţe de romantism, din copilăria lui Jamal Malik (Dev Patel).
Prestaţia tinerilor actori este impresionantă, mai ales că unii dintre ei se află la prima astfel de experienţă, iar realitatea expusă în film ne duce cu gândul la ?City of Gods? (Oraşul Zeilor) sau ?Tstotsi?. Coloana sonoră a filmului constituie un alt plus pentru acest film, dovadă fiind şi dubla nominalizare la categoria ?Cel mai bun cântec original?, precum şi nominalizările la ?Cea mai bună coloană sonoră?, ?Cel mai bun sunet?, ?Cele mai bune efecte sonore?.
Mr. and Mrs. Smith vs ceilalţi
?Slumdog Millionaire? lipseşte la categoriile ce privesc actorii. Aici lupta se dă între Brangelina, Mickey Rourke, Meryl Streep şi Kate Winslet pentru rolurile principale, în timp ce la rolurile secundare regretatul Heath Ledger (The Dark Knight) şi senzuala Penelope Cruz (Vicky Cristina Barcelona) par să se fi detaşat în câştigători.
?The Curios Case of Benjamin Button? este o dramă de trei ore în care Brad Pitt joacă rolul unui om născut bătrân şi care întinereşte pe zi ce trece. Cate Blanchett şi Tilda Swinton iau şi ele parte la această poveste stranie, considerată de unii prea lungă, dar extraordinar montată pentru e reda atmosfera anilor '20, '30 şi '40, de unde şi nominalizările pentru ?Cele mai bune costume?, ?Cel mai bun machiaj? şi ?Cele mai bune efecte vizuale?.
Cealaltă jumătate a cuplului Brangelina, Angelina Jolie, s-ar putea afla şi ea printre câştigătorii Oscarurilor, filmul ?Changeling?, în regia lui Clint Eastwood, fiind apreciat de cinefili. Inspirat după povestea reală a unui copil care revine acasă după ce a fost răpit, filmul prezintă povestea unei femei puternice, Christine Collins, care suspectează că băiatul ei nu mai este acelaşi. Oare va avea acelaşi succes ca precedenta poveste a unei femei puternice, Hilary Swank, redată de Clint Eastwood în ?Million Dollar Baby??
La categoria "Cel mai bun actor într-un rol principal", Brad Pitt are concurenţă serioasă. Mickey Rourke, care deja i-a suflat "Globul de Aur" lui Pitt, joacă rolul unui luptător trecut de prima tinereţe (The Wrestler), care îşi duce zilele muncind la un magazin, în timpul săptămânii, şi luptându-se cu veteranii sportului în zilele de weekend.
"Milk" oferă publicului tot ce îşi poate dori: un actor normal jucând rolul unui homosexual, o dramă reală, un sfârşit tragic şi costume fabuloase ale anilor '70. Sean Penn, care a câştigat premiul "Critics Choice", intră bine în rol şi oferă o prestaţie încântătoare, foarte diferită de tot ceea ce a făcut el până în prezent.
Frank Langella este o legendă pe Broadway, cu trei premii Tony câştigate, şi doreşte să devină o legendă şi la Hollywood, prin prestaţia lui în filmul "Frost/Nixon".
La categoria animaţie, "Wall-E" pare să fie deja câştigător, concurentul "Bolt" neridicându-se la standardul roboţelului.
IATĂ NOMINALIZĂRILE LA CELE MAI IMPORTANTE CATEGORII:
Cel mai bun film:
The Curious Case Of Benjamin Button
Frost Nixon
Milk
The Reader
Slumdog Millionaire
Cel mai bun actor:
Sean Penn ("Milk")
Frank Langella ("Frost/Nixon")
Mickey Rourke ("The Wrestler")
Richard Jenkins ("The Visitor")
Brad Pitt ("The Curious Case of Benjamin Button")
Cea mai bună actriţă:
Kate Winslet ("The Reader")
Anne Hathaway ("Rachel Getting Married")
Meryl Streep ("Doubt")
Angelina Jolie ("Changeling")
Melissa Leo ("Frozen River")
Cel mai bun actor într-un rol secundar:
Heath Ledger ("The Dark Knight")
Josh Brolin ("Milk")
Michael Shannon ("Revolutionary Road")
Robert Downey Jr. ("Tropic Thunder")
Philip Seymour Hoffman ("Doubt")
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar:
Penelope Cruz ("Vicky Cristina Barcelona")
Amy Adams ("Doubt")
Viola Davis ("Doubt")
Taraji P. Henson ("The Curious Case of Benjamin Button")
Marisa Tomei ("The Wrestler")
Cel mai bun regizor:
David Fincher ("The Curious Case of Benjamin Button")
Danny Boyle ("Slumdog Millionaire")
Gus Van Sant ("Milk")
Ron Howard ("Frost/Nixon")
Stephen Daldry ("The Reader")
Cel mai bun scenariu:
Frozen River
Hhappy Go Lucky
In Bruge
Milk
Cel mai bun scenariu adaptat:
The Curious Case Of Benjamin Button
Doubt
Frost Nixon
The Reader
Slumdog Millionaire
Cel mai bun film într-o limbă străină:
The Baader Meinhof Complex
The Class
Departures
Revanche
Waltz with Bashir
Cel mai bun film de animaţie:
WALL-E
Kung Fu Panda
Bolt
Clipuri de prezentare ale filmelor menţionate în text
Slumdog Millionaire
The Curious Case of Benjamin Button
Changeling
Milk
Wall-E
Bolt
The Wrestler
Frost/Nixon
Doubt
Vicky Cristina Barcelona
The Dark Knight