Antena 3 CNN Show Showbiz Polanski rămâne în închisoare. Justiţia elveţiană a respins cererea de eliberare provizorie a regizorului

Polanski rămâne în închisoare. Justiţia elveţiană a respins cererea de eliberare provizorie a regizorului

1 minut de citit Publicat la 17:17 20 Oct 2009 Modificat la 17:17 20 Oct 2009
Polanski rămâne în închisoare. Justiţia elveţiană a respins cererea de eliberare provizorie a regizorului

Roman Polanski rămâne în arest. Autorităţile elveţiene au respins cererea de eliberare provizorie a regizorului franco-polonez. Acesta se află de trei săptămâni într-o închisoare elveţiană, după ce a fost arestat în baza unui mandat de arestare emis în SUA în urmă cu 30 de ani. Poliţia se teme ca Polanski va fugi din nou de justiţie, aşa cum a făcut în 1977, informează Associated Press.

Cu patru zile în urmă, cineastul francez , în vârstă de 76 de ani, a fost internat într-un spital din Zurich în urma unor probleme medicale. Avocatul său a declarat că starea lui "nu este de o gravitate excepţională", dar nu a precizat de ce natură au fost analizele medicale.

Regizorul francez de origine poloneză, Roman Polanski, a fost arestat în Elveţia, în baza unui mandat american ce datează din 1978. Atunci, cineastul a recunoscut în faţa unei instanţe din Los Angeles că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani.

După ce a petrecut o lună în închisoare, Polanski a plecat în Europa şi de atunci nu a mai pus piciorul pe pământ american, pentru a evita o nouă arestare.

În momentul arestării, regizorul, în vârstă de 76 de ani, se afla în Elveţia pentru a primi un premiu în cadrul Festivalului de Film de la Zurich. Informaţia privind reţinerea sa a fost anunţată de către organizatorii festivalului.

Antena3.ro

×
x close