Antena 3 CNN Show Showbiz Paula Seling şi Ovi, locul trei la Eurovision! Trofeul a fost câştigat de Germania (VIDEO)

Paula Seling şi Ovi, locul trei la Eurovision! Trofeul a fost câştigat de Germania (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 01:20 30 Mai 2010 Modificat la 01:20 30 Mai 2010
Paula Seling şi Ovi, locul trei la Eurovision! Trofeul a fost câştigat de Germania (VIDEO)
Europa a cântat şi a dansat sâmbătă seară, când Oslo a dat tonul distracţiei.

Finala celei de-a 55-a ediţii a concursului Eurovision, organizată de Norvegia, a fost câştigată de Germania, reprezentată de tânăra Lena. Solista a acumulat 246 de puncte. Podiumul a fost completat de Turcia şi România, cu 170, respectiv 162 de puncte.

Aşadar, ţara noastră a avut o prestaţie excelentă în finala Eurovision 2010 datorită cuplului Paula Seling şi Ovi, care au urcat pe podium cu piesa "Playing With Fire".

Românii au primit câte 10 puncte din Portugalia şi Spania. Marea Britanie, Danemarca, Israel şi Cipru au sporit, de asemenea, punctajul României. După ce a primit punctajul maxim din Republica Moldova, echipa română a trecut pe locul trei pe care l-a păstrat şi în final. Paula şi Ovi au adunat cu doar opt mai puţin decât Turcia, situată pe locul doi.

Reprezentantul României, Ovi, a declarat că, împreună cu Paula Seling, ar fi putut câştiga concursul dacă ţările fostei Uniuni Sovietice nu s-ar fi votat, ca de obicei, între ele. Cei doi muzicieni au afirmat că vor continua colaborarea, care s-a dovedit de succes.

PAULA SELING ŞI OVI: PLAYING WITH FIRE


Evenimentul nu a fost lipsit de incidente. În timp ce reprezentanţii Spaniei erau pe scenă, un fan ceva mai înfocat a simţit nevoia să îi felicite personal pe iberici aşa că a sărit pe scenă fără să stea prea mult pe gânduri. După incident, reprezentanţilor Spaniei le-a fost acordat dreptul de a cânta din nou după Danemarca, ultima programată pe scenă.

GERMANIA CÂŞTIGĂ EUROVISION: Lena Meyer Landrut - Satellite


Antena3.ro

×
x close