Regretatul actor Patrick Swayze, care a pierdut săptămâna trecută lupta cu cancerul, a lăsat fanilor săi un impresionant cadou de adio. Este vorba despre autobiografia sa în format audio, înregistrată de actor când se afla pe patul de moarte. Intitulat "The Time of My Life", CD-ul cu povestea vieţii lui, dar şi o carte autobiografică, pe care Patrick a scris-o împreună cu soţia, vor fi lansate la sfârşitul acestei luni.
Patrick Swayze a pierdut bătălia cu cancerul pe 15 septembrie. Actorul american, devenit celebru după rolul său din "Dirty Dancing", a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani. Swayze aflase, în urmă cu un an şi jumătate, că suferea de cancer la pancreas, într-o formă avansată.
Patrick Swayze a dobândit, aproape peste noapte, gloria mondială în 1987, când a interpretat un seducător profesor de dans în "Dirty Dancing". Dar actorul originar din Texas avea deja o carieră respectabilă la Hollywood.
Născut în 1952, Patrick Swayze a mers, încă de tânăr, pe urmele mamei sale, o coregrafă care colaborase la filme muzicale. În "Dirty Dancing", Swayze nu s-a mulţumit doar să joace şi să danseze ci a interpretat şi câteva cântece, dintre care unul compus chiar de el. După câţiva ani, el şi-a dovedit calităţile şi în registrul dramatic, în alt film de mare succes - "Ghost", în care încarna fantoma unui bărbat care încearcă să comunice cu logodnica sa.
Antena 3