Nuntă la palat
Cei doi s-au întâlnit la un concert Holograf. S-au cunoscut. Ea nu i-a dat prea multă atenţie: avea pe-atunci o altă relaţie. Timp de 6 luni n-au făcut decât să schimbe mesaje. Dar, încet-încet, a început să prindă formă povestea lor de dragoste. Într-o zi, Cristi a făcut primul pas. A invitat-o pe Adelina la Milano. Ea a acceptat să-l vadă, în Italia. Acolo, Cristi şi-a dat seama că Adelina e femeia lângă care vrea să-şi petreacă toată viaţa.
Căpitanul are un nou şef
L-a impresionat frumuseţea ei, dar l-a cucerit modestia. La vremea aceea, ziarele scriau că, în Italia, Adelina a trecut ?testul cardului?. I-a răspuns scurt şi hotărât lui Cristi, când acesta i-a oferit cardul: ?mulţumesc, nu e nevoie, am bani la mine?.
Inelul a venit în scurt timp. Cristi ar fi cerut-o în căsătorie de mai multe ori, chiar şi la telefon, dar Adelina a preferat să aştepte. Când însă i-a oferit, în genunchi, bijuteria, a acceptat să-i fie soţie, tremurând de emoţie, după cum a povestit prietenilor. N-a vrut să spună nici măcar colegilor că se mărită, însă n-a putut ascunde mult timp dovada: inelul pe care îl purta pe deget.
Au urmat săptămâni grele şi drumuri lungi, Bucureşti-Milano. Într-o zi, Adelina a hotărât se renunţe la ştiri ca să-i fie alături lui Cristi. A făcut exact ce a simţit. Nu-i pare rău că a renunţat, pentru moment, la carieră, dar şi-ar dori să revină amândoi în ţară. Momentan au anunţat că vor pleca în Grecia, unde vor petrece luna de miere.
Poveste de dragoste
Observator