Au hotărât că cel mai bine ar fi să facă cununia religioasă în aceeaşi zi în care va fi creştinat Nicola, cel de-al doilea copil al lor, care s-a născut în iunie, la Paris. Cei doi au păstrat discreţia asupra bisericii unde vor loc cele două ceremonii, dar presa scrie că petrecerea va avea loc într-un local de lux din Parcul Herăstrău. Este un local select, frecventat de lumea bună capitalei şi are multe plante exotice şi decoraţii luxoase.
Şi pe lângă asta, este o locaţie ferită de ochii lumii, exact aşa cum îi place familiei Ţiriac. Locul va fi împânzit de bodyguarzi încă de sâmbătă dimineaţă care vor lăsa înauntru doar ce e pe listă: familie şi prieteni. La petrecerea dată în cinstea mirilor şi a micuţului Nicola vor veni în jur de 200 invitaţi, aleşi pe sprânceană de Ion Ion şi Ileana.
La fel s-a întâmplat şi la botezul primului lor copil, Alexandru. Atunci a fost ales un restaurant din afara capitalei extrem de bine păzit.
Observator