Scandalul acestor zile pare să nu se mai stingă. Ioana, fiica lui Cristian Boureanu, își acuză tatăl că a agresat-o. Acum, în lupta mediatică a intrat și mama fetei, Irina. Femeia a povestit în emisiunea ”La Măruță” că nu este prima dată când fostul ei soț o agresează pe fiica lor.
„Poliția o să stabilească adevărul. Dar atât pot să vă spun. Ioana nu a fugit de acasă. El (Cristian Boureanu n.r) a știut foarte bine că fata este cu mine. (...) Povestea asta e mai specială așa pentru dumneavoastră, că de abia acum s-a aflat. Dar nu este prima oară când se întâmplă, nu este prima oară când depunem plângeri, mergem la Protecția Copilului și e bătută. Doar că acum s-a aflat. Am depus plângere împotriva lui. Nu a fost prima dată când el a dat în ea. Domnul Boureanu este o persoană foarte violentă(...)O bate de când era mică, de la doi ani. În țara asta se pot face puține lucruri cu un om violent. Am mai încercat să fac în așa fel să fie bine pentru copil. Cum am știut eu și cum m-am priceput”.
Fostul politician dă vina pe fosta lui soție și susține că Ioana este influențată de ea.