Antena 3 CNN Show Showbiz Monica Columbeanu s-a pus pe gătit pască şi cozonaci (VIDEO)

Monica Columbeanu s-a pus pe gătit pască şi cozonaci (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 20:00 03 Apr 2010 Modificat la 20:00 03 Apr 2010
Monica Columbeanu s-a pus pe gătit pască şi cozonaci (VIDEO)
Vă spuneam mai devreme că şi divele gătesc. Şi dacă sunt şi din Moldova, n-avem niciun dubiu că se pricep. Monica Columbeanu şi sora ei, Ramona, s-au pus pe frământat cozonaci. Uitaţi-vă bine, s-ar putea să nu mai vedem prea curând scena asta.

Orice început de drum e greu. Mai ales dacă trece prin bucătărie şi nu pe podiumul de prezentare. Monica şi Ramona şi-au luat însă inima în dinţi, şorţul peste hainele de firmă şi s-au pus pe gătit. Cartea de bucatea este sfântă în astfel de situaţii.
Cele două surori, sunt dispuse să-şi strice şi manichiura. De dragul tradiţiei - nu că s-ar înnebuni după dulciurile pliiine de calorii.

Ouăle vopsite nu au cum să lipsească. Mai ales că e o activitate care ţine, oarecum şi de modă.

Monica a venit cu zestre la Bucureşti - tradiţiile şi obiceiurile din Moldova pe care acum le pune în practică.

O tradiţiei care a dat roade pentru cele două surori. Una are un soţ bogat şi un copil frumos. Cealaltă încă dă... probe de îndemânare în bucătărie.

Iar dacă nu convinge în bucătărie, Ramona poate să se lase pe mâna destinului. Monica aşa a făcut.

Între timp în bucătărie apare şi Ricky, manechiul şofer. Nimeni nu tresare - e doar la televizor. Monica îşi vede mai departe de treabă. Cât de curând vrea să înceapă să gătească pentru... mai mulţi.

Până atunci, toată grija, dar mai ales cadourile merg la Irina. A fost cuminte şi a învăţat şi o poezie pentru iepuraş.



Observator




×
x close