Cei mai cunoscuţi designeri din lume au fost criticaţi de redactorul-şef al ediţiei britanice a revistei de modă Vogue. Acesta le-a reproşat creatorilor de haine că fabrică haine de dimensiuni prea mici ceea ce obligă la angajarea unor modele mult prea slabe.
Criticile au fost adresate de Alexandra Shulman, redactorul-şef al Vogue, celor mai importanţi designeri, precum Karl Lagerfeld, John Galliano, Prada, Versace, Yves Saint Laurent ori Balenciaga. Aceasta a redactat o scrisoare "legată de un subiect care devine din ce în ce mai grav", arată Times Online.
"De când lucrez în domeniu, mărimea hainelor pe care modelele trebuie să le poarte s-a redus considerabil. Hainele nu li se mai potrivesc nici măcar manechinelor foarte cunoscute", susţine Alexandra Shulman.
"Suntem nevoiţi să utilizăm tinere care au scheletul proeminent, care nu au sâni sau alte curbe. Trebuie să retuşăm fotografiile pentru ca manechinele să pară că au un corp normal? a mai scris aceasta.
"De multe ori, suntem nevoiţi să publicăm pe copertă fotografii-portret, în locul celor în care apar haine. Cititorilor noştri nu le place cum arată manechinele, pentru că sunt mult prea slabe?.
Acţiunea redactorului-şef al Vogue a fost apreciată de reprezentanţii organizaţiei caritabile, Beat, " Este extraordinar că Vogue, care este o biblie a modei, ia o astfel de poziţie", susţine o reprezentantă a organizaţiei.
În 2006, mai multe manechine care sufereau de anorexie au murit. Acestea mâncau foarte puţin pentru a nu se îngrăşa.
Antena3.ro