Vedeta concursului spaniol Hijos de Babel, Costel Busuioc, se pregăteşte de marea finală. La ora 21:30, ora Spaniei, 22.30, ora României, vom fi gata să aflăm dacă "Pavarotti al Banatului" va primi marele premiu şi şansa recunoaşterii internaţionale. El a reuşit să se remarce, prin remarcabila sa
voce, dintr-un număr de 4.000 de concurenţi care au participat la
preselecţia concursului destinat străinilor care locuiesc în
Spania.
?A bătut toate recordurile la Hijos de Babel. Întotdeauna iese
primul şi este singurul care până acum a obţinut nota 9 din partea
juriului şi la ediţia trecută şi-a depăşit recordul de puncte. În ciuda
acestor lucruri, nu este un superom. Este la fel de uman ca toţi. Este
Costel!?, astfel a fost prezentat Costel Busuioc la una dintre ediţiile emisiunii. Mai mult decât atât, comparaţiile cu marele Luciano Pavarotti îl încurajează. Dar haideţi să vedem dacă, într-adevăr, îl putem compara pe compatriotul nostru cu tenorul italian care a făcut istorie. De altfel, interpretarea românului a ridicat
de fiecare dată publicul în picioare, iar un membru al juriului a spus că
legendarului Pavarotti i-ar fi plăcut să aibă un asemenea fiu.
Nessun DormaPavarotti:
Busuioc:
CarusoPavarotti:
Busuioc:
GranadaPavarotti:
Busuioc:
O Sole MioPavarotti:
Busuioc:
Ave MariaPavarotti:
Busuioc:
La Donna E MobilePavarotti:
Busuioc:
Antena3.ro