Antena 3 CNN Show Showbiz Lindsay Lohan, condamnată la 90 de zile de închisoare

Lindsay Lohan, condamnată la 90 de zile de închisoare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:45 07 Iul 2010 Modificat la 11:39 21 Feb 2023
Lindsay Lohan, condamnată la 90 de zile de închisoare

Problemele lui Lindsay Lohan au început acum trei ani, când a fost arestată de două ori la rând, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi a cocainei. Ea nu a petrecut decât 84 de minute la închisoare, dar justiţia i-a ordonat să urmeze un tratament pentru dependenţa de alcool.

Lindsay nu a reuşit să respecte termenii sentinţei şi a ajuns din nou, marţi, în instanţă. Procuroarea s-a dezlănţuit împotriva ei, calificând-o drept "o persoană care trişează şi se crede nevinovată doar fiindcă nu a fost prinsă". Cu ochii în lacrimi, actriţa, susţinută de avocata ei, a încercat să explice că nu a putut urma tratamentul doar din cauza filmărilor pe care le avea în alte oraşe.

Pledoaria nu a impresionat-o pe magistrată, iar decizia a fost necruţătoare: 90 de zile de detenţie, câte 30 pentru fiecare delict. La aceasta se va adăuga un nou tratament anti-alcoolic, de această dată cu internare. Sentinţa a lăsat-o pe Lindsay aproape fără grai.

Lindsay Lohan nu a fost arestată pe loc şi îşi va începe detenţia la 20 iulie. Avocata speră să obţină, măcar, o eliberare înainte de termen. Dar, la numai 24 de ani, cariera sa de actriţă, şi aşa în declin, pare total compromisă.

×
x close