Muzicianul Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact B, în vârstă de 54 de ani, se luptă cu cancerul de opt ani.
În urmă cu o săptămână, medicii i-au spus că are o tumoră în stadiul 3-4 la singurul plămân rămas. Artistul are nevoie de 70.000 de euro, care pot fi donaţi prin campania „Alături de Leo Iorga”.
Pe pagina de Facebook unde a fost lansată campania de strângere de fonduri este prezentată evoluţia medicală a muzicianului.
Până în prezent, au fost strânşi aproape 10.000 de euro.
„Noi, familia, îl ştim pe Leo Iorga - omul. Este soţ, tată şi frate iubitor, un prieten bun, cald şi un om vesel şi vrem să-l păstrăm alături de noi cât mai mult posibil”, a transmis familia pe Facebook.
Donaţii pot fi făcute în conturi pe numele Leo, la BCR:
Cont în lei: RO98 RNCB 0318 0006 7289 0001
Cont în euro: RO06 RNCB 0064 0006 7289 0001