Elena Udrea a fost una dintre cele mai sexy prezenţe de la petrecere după ce a apărut într-o rochie roşie, foarte decoltată.
Şi mireasa a purtat ea o rochie extrem de pretenţioasă, din pene de struţ şi dantelă franţuzească.
După ce s-au cununat religioas la Capela Palatului Ştirbei, proaspeţii căsătoriţi au deschis petrecerea de nuntă cu valsul miresei.
Rochia Robertei Anastase a fost una extrem de pretenţioasă, din pene de struţ şi dantelă franţuzească, creată de Cătălin Botezatu. Preţul a fost şi el pe măsură - 6.000 de euro, spun specialilştii. A avut un buchet portocaliu, în ton cu detaliile tortului de nuntă, dar şi cu culorile partidului din care face parte. Şi meniul a fost unul sofisticat, cu mâncăruri franţuzeşti şi băuturi fine.
Una dintre cele mai sexy apariţii ale serii a fost Elena Udrea. Proaspăt divorţată, blonda a ales să poarte o rochie roşie foarte decoltată şi s-a fotografiat în compania mai multor bărbaţi printre care Bogdan Ionescu, soţul Elenei Băsescu şi Cătălin Botezatu.
De-a lungul nopţii, invitaţii Robertei la Palatul Ştirbei au dansat pe muzica formaţiei lui Cătălin Geambaşu şi a lui Aurel Tămaş.