Fanii
lui Johnny Depp îl vor putea vedea pe acesta într-un rol
de vampir, într-un film bazat pe o soap opera din anii '60.
Actorul era fascinat încă din copilărie de serialul „Dark
Shadows”, care a fost difuzat de canalul de televiziune ABC între
1966 şi 1971. El îşi dorea să fie Barnabas Collins, vampirul
partriarh al serialului. Cele peste 1.225 de episoade ale serialului
au adus în faţa publicului vampiri, monştri, vrăjitoare,
fantome, vârcolaci, iar fanii lor încă se mai întâlnesc
periodic la Dark Shadows Festival. De-a lungul anilor au fost
încercate numeroase variante pentru televiziune şi adaptări
pentru marele ecran ale serialului, dar nici una de nivelul unui film
cu o vedetă ca Depp.
După ce a lansat „Piraţii din
Caraibe: La capătul lumii” şi a încheiat filmările pentru
„Sweeney Todd”, în regia lui Tim Burton, Johnny Depp ne mai
pregăteşte şi alte surprize. Actorul împreună cu Warner
Bros. Şi Graham King fac echipă pentru un proiect despre viaţa lui
Alexander Litvinenko, urmând să joace rolul fostului agent KGB
care a murit otrăvit.
Antena3.ro