Despre Ion Ţiriac, miliardarul care va împlini peste doar câteva luni 82 de ani, se poate spune că are cu ce se lăuda la capitolul cuceriri. Una dintre marile sale iubiri a fost jurnalista egipteană Sophie Ayad, femeia care i-a dăruit, de altfel, şi doi copii, pe Karim şi Ioana, dar cu care nu a reuşit să închege o relaţie trainică, scrie click.
După idila din 1990 cu Ţiriac, Sophie a încercat să-şi refacă viaţa amoroasă şi a fost binecuvântată cu o minune de fetiţă, Jasmin, în vârstă acum de 11 ani, dar este tot singură.
"Singura mea dorinţă este ca tatăl meu să se facă bine. Mi-aş dori ca oamenii să conştientizeze gravitatea acestei probleme şi mă voi implica într-o campanie în acest sens. Oamenii în general uită că totul se poate schimba într-o secundă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul tatălui meu. A doua mea dorinţă ar fi ca oamenilor să înceapă să le pese de semenii lor şi să dea dovadă de mai multă empatie pentru cei aflaţi în suferinţă. Noi toţi ar trebui să ne dăm seama că singurele lucruri care contează în momentele dificile sunt dragostea şi compasiunea", a declarat doamna Ayad pentru Click.