La patru ani de la dispariția lui Iurie Darie, Anca Pandrea a reușit să își îndeplinească dorința de a-i ridica regretatului actor un bust, pe care l-a așezat chiar la mormântul acestuia.
În ajutorul actriței a venit și celebrul interpret Fuego, care le-a mărturisit reporterilor Libertatea cum a ajuns să contribuie la realizarea bustului sculptat de Constantin Sinescu.
”Eu m-am oferit să o ajut, după ce am văzut-o pe Anca Pandrea la televizor că are nevoie de sprijin pentru a ridica acel bust. Așa cum am donat banii câștigați din vânzarea tablourilor mele unora dintre artiștii care aveau nevoie de ajutor financiar, o parte dintre ei s-au dus în realizarea acestei lucrări”, a spus Fuego pentru Libertatea.