Antena 3 CNN Show Showbiz Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" a avut premiera în România (VIDEO)

Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" a avut premiera în România (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 22:21 26 Mar 2010 Modificat la 22:21 26 Mar 2010
Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" a avut premiera în România (VIDEO)


Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" a avut în sfârşit premiera şi în România, după ce a fost superpremiat la Festivalul de Film de la Berlin şi aplaudat în toată lumea. Cei mai emoţionaţi au păşit pe covorul roşu deţinuţii adevăraţi care au jucat în film.

Cei şase deţinuţi de la Penitenciarul Craiova au fost printre primii care au sosit la premiera filmului. Nu au ajuns într-o limuzină şi nu au purtat costume scumpe, ci au fost aduşi cu o dubă a poliţiei. Dar asta nu a contat. Pentru o seară au simţit că sunt nişte vedete.

Şi pentru actori şi regizor a fost o seară importantă. Chiar dacă au fost aplaudaţi pe covorul roşu de la Berlin, cele mai mari emoţii le-au avut tot la Bucureşti. A fost prima întâlnire cu publicul şi presa din România.

Chiar dacă filmul a primit deja Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, mai are un hop de trecut: să primească şi aprecierea românilor.

De astăzi, filmul poate fi văzut în cinci cinematografe din Bucureşti şi în Cluj. Iar pe 27 aprilie urmează Craiova, Braşov, Timişoara şi Arad.



Observator


×
Etichete: film premiera
x close