Antena 3 CNN Show Showbiz Ellen DeGeneres va prezenta gala premiilor Oscar 2014

Ellen DeGeneres va prezenta gala premiilor Oscar 2014

S.T.
1 minut de citit Publicat la 21:15 02 Aug 2013 Modificat la 21:15 02 Aug 2013
Ellen DeGeneres va prezenta gala premiilor Oscar 2014
Vedeta de televiziune americană Ellen DeGeneres a fost desemnată prezentatoarea principală a galei de decernare a premiilor Oscar din 2014, potrivit The Hollywood Reporter.
   
Ellen DeGeneres îi urmează actorului de comedie Seth MacFarlane, creatorul serialului animat "Family Guy", care a prezentat gala premiilor Oscar din acest an.
   
Anunţul a fost făcut chiar de către Ellen DeGeneres, vineri, pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter. "Este oficial: Voi găzdui Oscarurile!", a scris DeGeneres.
  
Totodată, Ellen DeGeneres a mulţumit reprezentanţilor Academiei de film americane, pentru că au ales-o să găzduiască gala de decernare a premiilor Oscar 2014, şi soţiei sale, actriţa Portia de Rossi.

Va fi pentru a doua oară când Ellen DeGeneres va prezenta o gală a premiilor Oscar. Ea a mai prezentat gala de decernare a prestigioaselor premii în 2007.
   
Potrivit The Hollywood Reporter, Academia de film americană a început din timp pregătirile pentru cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar, care va avea loc pe 2 martie 2014.
  
Cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc duminică, 2 martie 2014, la Hollywood, în fostul Kodak Theatre, redenumit în mai anul trecut Dolby Theatre.
   
Nominalizările pentru Oscarurile din 2014 vor fi anunţate anul viitor pe 16 ianuarie, iar cei 6.000 de membri ai Academiei de film americane vor putea să voteze actorii şi filmele preferate până pe 25 februarie 2014.
   
Marele învingător de la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Oscar a fost lungmetrajul "Argo", desemnat câştigător la trei categorii de premii: "cel mai bun film", "cel mai bun scenariu adaptat" şi "cel mai bun montaj".
 

×
x close