Cristian Borcea şi Valentina Pelinel vor deveni din nou părinţi în această primăvară, ei aşteptând venirea pe lume a două fetiţe gemene.
Invitată la Star Matinal, Valentina Pelinel a dezvăluit pentru prima oară ce nume vor purta copiii, mărturisnd că ambele micuţe se vor numi la fel.
„Mi-am dorit tare, chiar şi după Milan, să mai am copii. Îmi doream foarte tare încă un copil, nu neapărat doi. Cristi s-a bucurat tare! Maria o să fie un nume. Vor avea, evident, şi un alt nume de sfânt, dar amândouă vor fi Maria”, a declarat Valentina.
Borcea (49 ani) şi Valentina (38 ani) mai au băieţel, Milan, însă fostul acţionar dinamovist este tatâl a încă a şase copii, din căsătoriile anterioare.
Valentina Pelinel va naşte cele două gemene în luna martie.