Bun…cu ce sa incep?! Sunt obisnuita ca atunci cand oamenii ma recunosc pe strada sa imi spuna: “Aaa…tu esti fata aia de la televizor” sau “Te stiu, nu?” sau “Ce faci mai, Abramburica?” sau “Sa stii ca ai o dulceata de baiat” sau “Uite-o ma pe Mimi de La bloc! Saluta-l pe Nelu Curca din partea mea” sau “Facem o poza?” sau “Dupa voce te-am recunoscut” sau “Esti mai slaba in realitate” sau “Sa stii ca iti urmaresc blogul!” sau “Mi-ai marcat copilaria”…Dar la “Credeam ca ai murit” sincer va spun ca nu ma asteptam. Efectiv nu eram pregatita de o astfel de abordare, drept urmare mi-a luat vreo 4 secunde sa depasesc socul. In sfarsit, dupa ce am privit muta de uimire partenera de dialog, mi-am revenit si am raspuns scurt, cu o voce ezitanta.
Continuarea, pe blogul Danei Rogoz.
