Cezar Ouatu le-a răspuns duminică seară la Antena 3 fanilor care i-au reproșat că s-a prezentat ca fiind italian la concursul X Factor Marea Britanie.
„Eu am spus că sunt româno-italian, am paşaport italian. Eu sunt din Ploieşti, dar am făcut Conservatorul la Milano. În această seară sunt aici, nu la Rai Uno. (...) Am plecat dintr-un cartier din Ploieşti şi am ajuns în Italia, unde am şi studiat. Am stat 18 ani în Italia şi în 2013 m-am reîntors să reprezint România la Eurovision şi atunci am decis să rămân aici“, a declarat Ouatu, la Sinteza Zilei.