Medicul a câştigat medalia de aur la Cupa României luna trecută, dar are în palmares şi alte trofee.
La competiţia care a fost organizată la Cluj Napoca, au concurat circa 300 de sportivi din ţară şi din străinătate.
Medicul Virginia Laic a urcat pe prima treaptă a podiumului la Categoria "bikini fitness masters 45 +" şi a cucerit medalia de bronz la Categoria "fit model".
"Plâng acum, vreo două zile am fost încă sub adrenalină, plâng de bucurie pentru rezultatele obținute și mai ales cu recunoștință pentru toată susținerea primită pe parcursul întregii pregătiri, care a fost una relativ scurtă și extrem de anevoioasă și intensă (nouă săptămâni cu câte două antrenamente pe zi, ce au urmat unei perioade de două luni de activitate sportivă limitată de prezența unei contracturi musculare, reticentă la multiple proceduri).
Nouă săptămâni în care am ezitat aproape zilnic, în care m-am întrebat dacă am făcut alegerea corectă să particip la această competiție, nouă săptămâni în care mi-am stresat antrenorul, familia, colegii și prietenii (unii dintre ei mi-au devenit și mai apropiați, alții m-au abandonat-dar nu pot avea pretenții, când eu însămi am vrut să abandonez proiectul, chiar și cu o zi înainte de competiție).
În fine, ideea e că dincolo de toate provocările de ordin fizic, mental și psihic, în sală, la muncă sau acasă, am reușit să-mi adun toate fărâmele de energie, să-mi pun zâmbetul de dentist care se respectă, pe față și pe tocuri, să accept că am făcut tot ce era omenește posibil, să-mi reamintesc că nu mă prezint acolo pentru premii și medalii, ci pentru bucuria de a participa și pasiunea pentru fitness în special, și mișcare în general, dar și pentru inspirația pe care mi-ați împărtășit de atâtea ori că o reprezint pentru voi.
Și vreau să folosesc acest prilej și această cupă a României, proaspăt adusă la Roman (cea de anul trecut se cam învechise), pentru a vă îndemna să nu renunţați la visurile voastre, să luptați pentru ele, oricât de grele/mari vi s-ar părea obstacolele ivite pe traseu, să alungați scuzele, să-mi și să vă întăresc încă o dată convingerea că "nu există nu pot" atunci când există un țel și o pasiune ce te mână spre el.
(Where there's a will, there's a way!), că suntem mult mai puternici decât ne simțim în unele momente, că mai putem un pic, atunci când simțim că suntem la capătul puterilor, că nu suntem niciodată singuri și mai ales, că cineva acolo sus mereu ne iubește, chiar și atunci când noi nu știm sau uităm să o facem!
Știu că poate suna a clișeu, dar puneți suflet și pasiune în tot ceea ce faceți, multă muncă și multă disciplină și rezultatele nu au cum să nu apară, când sunteţi pregătiți să le primiți!
Never give up!
E un post lung deja (emoțiile însă mă dau afară din casă), dar nu pot să închei fără a mulțumi încă o dată celor fără de care lucrurile nu ar fi fost posibile, antrenorului meu Ben Cosnete și celor doi sponsori (...).
A voastră prietenă, doc și bikini fitness champ, V", este mesajul postat de Virginia Laic, pe pagina de Facebook.
Oameni buni, dragii mei,? vă salut și vă îmbrățișez pe fiecare în parte! Vă mulțumesc din toată inima pentru frumoasele...
Publicată de Virginia Laic pe Marţi, 2 mai 2023