Hollywood Reporter a publicat critici dure la adresa filmului ?Portretul luptătorului la tinereţe?, spunând că este "un exemplu ca la carte despre cum o producţie ar fi fost de două ori mai bună dacă durata sa ar fi fost redusă la jumătate". Aceeaşi publicaţie susţine că filmul este plictisitor şi nu implică spectatorul.
"Este prea mult text pe ecran, încât ajungi să te întrebi de ce Popescu nu a scris pur şi simplu o carte despre Gavrilă - Ogoranu şi oamenii lui", mai scrie Hollywood Reporter.
Într-o notă contradictorie, Screen Daily susţine că "Portretul luptătorului la tinereţe" este filmat admirabil şi caracterizează interpretările actoriceşti ca fiind remarcabile. Totuşi, publicaţia remarcă faptul că producţia este ?influenţată prea mult de ideologie?. ?Membrii rezistenţei sunt prezentaţi fără defecte, cu doar câteva momente de îndoială sau melancolie?, mai scrie Screen Daily .
"Portretul luptătorului la tinereţe" este, probabil, cea mai controversată producţie românească de la Berlinala de anul acesta, regizorul filmului fiind acuzat de antisemitism. Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel" a trimis o scrisoare organizatorilor Berlinalei prin care se plâng că personajul principal din "Portretul luptătorului la tinereţe", regizat de Constantin Popescu, este inspirat de un legionar.
Antena3.ro