A trecut o jumătate de an de la transplant iar Cristi Minculescu se simte bine, zâmbeşte şi se bucură că poate să cânte din nou. A scăpat de operaţie dar n-a scăpat de medici. Începând din 12 octombrie, timp de 10 zile, Cristi Minculescu intră din nou pe mâna medicilor germani. De data asta, însă, este vorba doar de un control.
Până la vizita medicală, Cristi mai are de trecut peste câteva emoţii. Pe 8 octombrie, la Sala Polivalentă, Iris va susţine concertul de revenire.
Bucureştenii sunt nerăbdători să-i revadă. 90 la sută din bilete au fost deja vândute.
Vor fi două ore de hituri cu naţionala de rock a României. Tot atunci vor fi relansate şi primele cinci albume ale formaţiei.
Observator