Proiectul va reuni peste 100 de muzicieni de renume mondial şi încearcă să ajungă la public \"în toate colţurile globului, prin intermediul televiziunii, cinematografiei, radioului, internetului şi a ŤLive Earthť, un concert de 24 de ore, pe 7 iulie 2007\"
Potrivit Mediafax, concertele vor avea loc în Shanghai (China), Sydney (Australia), Johannesburg (Africa de Sud), Londra (Marea Britanie), dar şi în Brazilia, Japonia şi Statele Unite, în oraşe care încă nu au fost precizate.
Printre artiştii care participă la \"Live Earth\" se numără Red Hot Chili Peppers, Foo Fighters, Snoop Dog, Bon Jovi, Sheryl Crow, John Mayer, Snow Patrol, Mana, Kelly Clarkson şi Bloc Party.
Concertele vor fi organizate după modelul seriilor \"Live Aid\" şi \"Live 8\". \"Live Aid\" a fost organizat în 1985 pentru colectarea de fonduri împotriva foametei din Etiopia şi s-a desfăşurat în Londra şi Philadelphia. \"Live 8\" a fost organizat în 2005 pentru a milita împotriva sărăciei mondiale şi pentru a face presiuni asupra liderilor mondiali care urmau să se întâlnească înainte de un summit G8.
Antena3.ro