Antena 3 CNN Show Showbiz Concert inedit al Rihannei în Israel. Pentru a intra, spectatorii au trebuit să muncească în folosul comunităţii

Concert inedit al Rihannei în Israel. Pentru a intra, spectatorii au trebuit să muncească în folosul comunităţii

<1 minut de citit Publicat la 10:01 31 Mai 2010 Modificat la 10:01 31 Mai 2010
Concert inedit al Rihannei în Israel. Pentru a intra, spectatorii au trebuit să muncească în folosul comunităţii
Rihanna şi-a încântat fanii cu un concert incendiar susţinut în Tel Aviv. Şi, ca o noutate, pentru a intra la concert, spectatorii au fost nevoiţi să facă dovada că au muncit patru ore în folosul comunităţii.

Artista în vârstă de doar 22 de ani a ridicat sala în picioare în timpul concertului din Tel Aviv. Tinerii care au participat au dovedit că sunt adevăraţi fani Rihanna. Ei au cântat alături de artistă dovedind că ştiu toate versurile melodiilor ei.

Spectacolul din Tel Aviv a adus şi un element de noutate. Pentru a putea asista la concertul artistei, tinerii au fost nevoiţi să facă mai întâi dovada că au muncit 4 ore în folosul comunităţii.

?Felul în care a fost organizat acest spectacol este unic, tinerii au fost nevoiţi să facă ceva pozitiv pentru a putea participa, ştiţi, nu au cumpărat doar un bilet? a declarat artista.

Concertul din Israel face parte din turneul "Last Girl on Earth" pe care Rihanna l-a început în urmă cu trei săptămâni în Europa.

Observator

×
x close